
Domino who?
Suntem cinci studente de la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice – Cristina, Andra, Bianca, Andra Sammy, Ileana – si impreuna formam echipa Domino. Desi suntem anul I si am auzit de Olimpiadele Comunicarii pentru prima data cu cateva luni in urma, ne-am hotarat sa ne incercam norocul, sa ne masuram puterile si sa vedem de ce suntem in stare. Oricum nimic rau nu poate iesi din aceasta experienta. Asa ca ne-am pus pe treaba : am creat un cont pe www.olimpiadelecomunicarii.ro ca sa fim la curent cu noutatile, am aruncat o privire echipelor finaliste din anul precedent, am citit de cel putin 20 de ori ce pasi trebuie sa parcurgi pentru a te inscrie, regulamentul de participare, metodologia de jurizare, ne-am uitat ca pisicile in calendar la tema de preselectie a fiecarei probe de concurs in parte sa vedem ce anume vor ele de la noi. Fiind anul I ne-am bucurat doar de cateva ore din cursul Introducere in Relatii Publice, asa ca a fost o adevarata provocare sa ne decidem la ce proba sa participam.
De ce Comunicare Politica?
Adevarul este ca pe masura ce echipa era in curs de formare fiecare dintre cele patru probe de concurs s-au perindat prin fata noastra ca la un spectacol de miss, iar noi ca un veritabil juriu fara membrii stabili le judecam pe domnisoare in functie de potential – al nostru, nu al lor. Cred ca n-a trecut nicio luna de cand echipa Domino si-a gasit acest minunat nume (datorita Andrei Sammy – her idea and we just love it) si se regaseste in forma finala. Din momentul in care aceste 5 piese de domino au cazut in aceeasi cupa olimpica – cum scrie in descrierea echipei – ideea de comunicare politica parca plutea deasupra cupei precum aburul ce iese din creierele suprasolicitate (glumesc ca sa va destind putin dragi cititori). Desigur ca nu traim intr-o utopie in care toti ne iubim si suntem de accord unii cu altii, dar fericite ca aveam in sfarsit o echipa am aplicat regula votului democratic prin care majoritatea invinge minoritatea si iata-ne gata sa pornim la lupta pentru bunastarea blogurilor politicienilor de pe aceasta planeta!
Asa a fost sa fie, a fost sa fim noi…povestea continua in categoria TEAM UP!
Baftă! Sper să ne întâlnim în finală! E adevărat că nu putem împărţi locul I, dar nu trebuie să fiţi dezamăgite. Glumeam! (?) O să ne cunoaştem în finală
Echipa PITCHERS http://pitchers.wordpress.com