O, Bush frumos!

Căutam o poză cu domnul Bush de la sosirea în ţară, şi în timp ce scriam “venirea lui..”(Bush bineinteles) calculatorul (motorul de cautare yahoo) imi dadea urmatoarele sugestii (tin sa mentionez ca prima a fost venirea primaverii:)) – adevarul e ca primavara a venit cu Bush la noi, sau a venit ca sa-l intampine pe Bush, încă nu m-am hotărât)..venirea lui Iisus Hristos, venirea lui Ceausescu la putere:)) Uite că există alţii mai celebri ca Bush, sîc :p

Scopul acestui entry este de a vă împartasi sentimentele mele provocate de venirea lui Bush. De cum a pasit presedintele american pe tărâm romanesc, parca m-am mutat in Hawaii cel putin, desi ma gandesc serios la o combinatie intre Las Vegas, Dubai si Paris. In acel moment am simtit cum toate problemele mele s-au rezolvat, cred ca la fel si ale voastre. Chiar si oamenii strazii cred ca au simtit cum li se umple stomacul si cum brusc locuiesc într-o vila, langa un semineu.

Anyway, sa revenim la ce a adus venirea lui Bush pentru mine. Gropile din Bucuresti s-au astupat, schimbarea orei n-a mai contat(pentru ca acum pot sa dorm toata ziua – liber de summit, ştiţi;) ), mancarea avea gust exact ca cea de la restaurantele de lux (mananc la televizor si vazandu-l pe Bush asa de aproape mi-am imaginat ca sunt la un pranz de afaceri cu el).  Bush a adus primăvara în sufletul meu şi America în România. Blocurile gri din Bucureşti s-au transformat în zgarie nori şi trotuarele ponosite în covoare roşii. Chiar şi domnul Băsescu îmi pare ceva mai simpatic şi mai puţin farsor. Ţin să menţionez că l-am votat moral pe Băsescu – pentru că nu aveam 18 ani atunci – şi am fost foarte fericită că a câştigat. Între timp însă lucrurile s-au schimbat şi mă întreb dacă chiar eram bătută-n cap atunci sau a fost doar naivitatea vârstei şi a românului în general care nu încetează să spere. Cred că atunci când speranţa a ieşit din ea, cutia Pandorei se afla undeva prin România, nu de alta dar n-am văzut oameni care să spere mai mult şi mai fără temei decât românii. Tot sperăm de 18 ani (speranţa îşi sărbătoreşte majoratul), fără ca vreodată ceva să ne arate că merită să sperăm. Am început să mă simt ca un străin (genul nu mai contează aici) în ţara mea, vorba lui Paler. Oare cum s-o simţi Bush atunci în ţara mea? )

La discursul lui Bush am putut asista la amestecul politicienilor şi claselor politice, şi mi-a rămas în minte faţa lui Adrian Năstase, plasat undeva mai în spate, care tot căuta să aibă o vedere mai bună la Tufiş. Venirea lui Bush parcă i-a mai umanizat pe politicieni. Vreau să mărturisesc că Năstase mi-a fost foarte antipatic când era la putere, şi-l aplaudam pe Iliescu când îi mai ardea câte una(la figurat). De când l-am descoperit mai bine pe Băsescu însă şi de când Năstase s-a mai îndepărtat de scena politică, mi-a devenit mai simpatic. Măcar el avea aura aia serioasă când vorbea şi nu se temea să pară nesuferit, în timp ce Băsescu minte şi manipulează vrând să pară şi simpatic în acelaşi timp. Hai că parcă e cam mult, să nu întindem coarda.

La final, îmi vine în minte o vorba din popor care e la fel de actuală astăzi ca şi atunci: Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush.. am putea înlocui ”ruşi” cu securitate pentru a actualiza puţin zicala:)) Aviz „democraţilor-liberali” de astăzi.

P.S. Titlul nu este o aluzie la aspectul fizic al domnului Bush, deşi este un bărbat chipeş ;)) Doar că atunci când n-ai bani, mai înlocuieşti brazii cu tufişuri, măcar alea se găsesc peste tot şi sunt moca, doar suntem în România.  

                                                                                                                               Bianca